Stelian Sabău - Consultant Scotwork SEE

Scotwork StelianStelian Sabău - s-a alăturat echipei Scotwork ca și consultant în primăvara anului 2009, iar mai apoi a devenit trainerul principal pentru filiala din Romania a Scotwork South East Europe.

Absolvent de Geologie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, Stelian și-a desfășurat întreaga carieră în sectorul comercial. A început ca și reprezentant de vanzari, pentru ca apoi, pe măsură ce a câștigat experiență să promoveze în poziții manageriale în diverse companii. Astfel că, după o perioadă de cinci ani petrecuta în Coca-Cola, ca și manager de vânzări, perioadă care i-a marcat cariera într-un sens pozitiv, a avut posibilitatea de a se diversifica și dezvolta profesional, devenind coordonatorul național al întregii activități de logistică în cadrul unei companii naționale specializate în distribuție, pentru o perioada de peste patru ani. Experiența câștigată în vânzări și distribuție l-au determinat să accepte provocarea de a coordona întreaga echipă de vânzări a unui important producator național de bauturi răcoritoare. Imediat după încheierea mandatului, a schimbat domeniul, preluând conducerea unei activități de producție și comercializare în domeniul industrial, activitate care a desfășurat-o pentru doi ani.

Este pasionat de negociere, deoarece consideră că aceasta este elementul esențial al mediului de afaceri și modalitatea principală de realizare a obiectivelor.

Este căsătorit, locuiește în Oradea și are doi copii. Fost sportiv de performanță, este pasionat evident de sport, judo, baschetul și tenisul fiind în preferințele sale, sau altfel spus urmărește și exersează abilitățile și strategia în negociere și în sport.